Acum, la început de drum împreună, un mesaj de Anul Nou, recitat printre fulgi, încă are parfum de idilă.
„Dragi români din țară și din străinătate, încheiem un an care ne-a adus provocări și schimbări. Începem un an nou în care va trebui să construim temeinic, pentru ca speranța să devină realitate. Și o vom face împreună”, astfel începe scurtul discurs al președintelui Iohannis, rostit în grădina Palatului Cotroceni, sub o ninsoare domoală. Găsim, în fraza de mai sus, verbul prin care se autodefinește noul șef al statului – „a face” – și „temeinic”, unul din adverbele preferate. Ce face însă domnia sa și, mai ales, ce va face temeinic anul acesta, altceva decât a împărți, cu larghețe, „încredere și speranță”, ca în discurs?
Deocamdată, noul președinte a făcut câteva lucruri, care i-au pus pe gânduri pe unii alegători. N-a ținut cont de obiecțiile unui grup de intelectuali la numirea a doi consilieri prezidențiali, considerați incompatibili, moral, cu postul. L-a decorat, stârnind dezaprobarea Centrului pentru Monitorizarea Antisemitismului, pe fostul deținut politic, Octavian Bjoza, acuzat de simpatii legionare, după ce a vorbit despre învățătura dobândită în temnițele comuniste, la un miting al Noii Drepte. A dăruit unei adolescente o tabletă ca să poată conversa cu mama ei, aflată la muncă, în străinătate, aducând daruri și pentru copiii familiei, la care fata locuia. Președintele știe însă mai bine care sfătuitori îi sunt de încredere, iar decorarea unui om care a suferit cu demnitate pentru ideile sale este infinit mai potrivită decât a unei liote de generali, care nu s-au remarcat prin nimic. Totuși, un președinte, care se consideră altfel, nu și-ar fi etalat mărinimia pe Facebook – unde arată a propagagandă, împrumutată, parcă, din arsenalul dlui Ponta -, ci ar fi intrat cu tableta în anonimat.
Domnul Iohannis face însă și altceva: organizează. Primul punct bifat – întâlnirile cu premierul. Acestea par gândite să se desfășoare săptămânal, în fiecare zi de luni și nici n-am ști de ele, dacă Victor Ponta nu le-ar menționa pe Twitter. Astfel, colaborarea dintre Președinție și Guvern, scurtcircuitată în mandatul lui Traian Băsescu, intră într-o rutină normală, ceea ce ar putea determina o viziune și o acțiune politică unitară, măcar în chestiunile mari. Așadar, dacă-i luni, e Ponta, dar, dacă-i marți sau miercuri, cine e? Ar putea fi serviciile, comisiile prezidențiale și partidele parlamentare, pe care președintele le-a anunțat deja că le cheamă la consultări. Cu apetitul organizatoric al dlui Iohannis, despre care vorbește în autobiografia sa, „Pas cu pas”, doar ce nu se intersectează cu Președinția rămâne neorânduit. Pare să apuce treburile pe rând, să lucreze pe îndelete, să se grăbească încet, privind Administrația Prezidențială ca pe primărie și România, ca pe o mega metropolă, vedere care se suprapune doar parțial peste realitate.
Talentul organizatoric nu spune însă nimic nou despre dl Iohannis, de la care unii au așteptări mari, alții mici și alții deloc. Pe lângă a face, verb în care oricine se mai împiedică uneori, domnia sa a promis să și fie. Și nu orice, ci un model uman, exemplu pentru tinerele generații, tocmai specia politică dispărută în România. Dacă dl Iohannis o va readuce la viață, nu va mai trebui să facă nimic.